Poliţia informează

Un suspect de săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice reţinut de poliţiştii clujeni

 

În 24 septembrie a.c.,  poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu au pornit în urmărirea unui autoturism care se deplasa din direcţia Apahida înspre Cluj-Napoca şi al cărui conducător auto nu a oprit la semnalul acestora.    Cu toate că poliţiştii l-au somat să oprească şi au folosit armamentul din dotare, trăgând în plan vertical, conducătorul autoturismului şi-a continuat deplasarea, în scurt timp reuşindu-se blocarea acestuia. Conducătorul auto a fost condus la sediul poliţiei fiind identificat în persoana lui S. Tiberiu, de 43 ani, din Apahida. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,02g/l alcool în aerul expirat. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore.

 

Trei suspecţi de furt calificat au fost depistaţi de către poliţiştii clujeni      

 

În  24 septembrie a.c., poliţiştii  Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Cluj  au identificat şi depistat pe V. Sorin  de 29 ani,  L. Răzvan de 25 ani, ambii din Turda şi un minor de 17 ani, ca fiind principalii suspecţi de săvârşirea infracţiunii de furt din 23 septembrie a.c. când aceştia au sustras mai multe componente de la un vagon de marfă din Staţia CFR Turda, prejudiciul fiind recuperat în totalitate. Cei trei suspecţi sunt cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  furt calificat.

  

Acţiuni pe linie de siguranţă rutieră desfăşurate de poliţiştii clujeni în perioada 23- 25 septembrie a.c.  pe raza judeţului Cluj

 

Pentru asigurarea şi impunerea unui climat de siguranţă şi disciplină în trafic pe drumurile din judeţul Cluj, în perioada 23 – 25 septembrie a.c., poliţiştii clujeni au desfăşurat acţiuni de impunere a respectării vitezei legale de deplasare  şi a depăşirilor neregulamentare pe drumurile din localităţi şi în afara acestora,  rezultatele fiind următoarele:

 

  • Sancţiuni contravenţionale aplicate la OUG195/2002: 647
  • 324 alte abateri
  • 311 nerespectarea regimului legal de viteză
  • 12depăşiri neregulamentare
    • Permise de circulaţie ridicate în vederea suspendării: 46
    • Certificate de înmatriculare retrase: 11
    • Valoarea sancţiunilor aplicate aproximativ 100.000 lei    

 

Aceste acţiuni vor fi continuate pe viitor pentru creşterea nivelului de siguranţă rutieră.

 


Amplasarea aparatelor radar în 27 septembrie a.c.

 

În judeţul Cluj aparatele radar pot fi amplasate în următoare locaţii:

- DN 1 E 60 tronsonul Cluj-Napoca – Turda – Vâlcele, Turda;

tronsonul Cluj-Napoca limită cu judeţul Bihor –  Floreşti, Izvorul Crişului, Negreni;

- DN1 FBaciu;

- DN1 C  Apahida, Bonţida, Dej, Câţcău;

- Autostrada A 3

 

În municipiul Cluj-Napoca aparatele radar pot fi amplasate pe următoarele artere principale: 21 Decembrie 1989, Calea Turzii, Calea Mănăştur,  1 Decembrie 1918, Corneliu Coposu.

Categorii

Stiri locale

aeroport-cluj Aeroportul Cluj a fost redeschis
Lucrarile la pista Aeroportului s-au terminat, iar activitatea a fost reluata. "Ca urmare a finalizarii lucrarilor ...
9-mai-2012 9 mai – Independenţa României – semnificaţii istorice
Astăzi, 9 mai 2012, sărbătorim 135 de ani de la proclamarea independenţei de ...
rapid-buc_u-cluj “Avem o echipa buna si trebuie sa atacam cu Rapidul!”
Jucatorii Universitatii Cluj, Octavian Abrudan si Dorinel Popa, sunt optimisti inaintea intalnirii cu ...
ancom_cosmo_voda_orange Orange, Vodafone, Cosmote şi Romtelecom au modificat milioane de contracte
12 luni minimul de contract oferit şi consumul de date pe mobil detaliat ...
ancom_cosmo_voda_orange Contractele cu operatorii telecom se modifică. Ce trebuie să schimbe Cosmote, Vodafone şi Orange până sâmbătă
Operatorii telecom trebuie să modifice, până sâmbătă, contractele încheiate cu utilizatorii finali şi ...

Socializeaza

Newsletter

GoStats web counter