Astăzi, 7 ianuarie, creştinii ortodocşi din Rusia marchează una din cele mai importante sărbători religioase, Naşterea lui Hristos. Împreună cu Biserica Ortodoxă Rusă, Naşterea Domnului este sărbătorită de Bisericile Sârbă, Georgiană, din Ierusalim şi de pe Muntele Athos. Conform tradiţiei, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, i-a felicitat pe creştinii ortodocşi din Rusia şi din întreaga lume.„Cu ocazia Crăciunului vă felicit pe toţi, dragii mei! Astăzi ne amintim de mila pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu. El a venit într-o lume plină de păcate şi decăzută, a suferit moartea pe cruce pentru a ne deschide calea spre salvare, pentru a ne da fiecăruia putere să facem faţă greutăţilor, pentru a făuri viaţa noastră urmând legea lui morală şi pentru a schimba realitatea care ne înconjoară, a atinge mântuirea şi împărăţia cerurilor”.
Patriarhul Kirill a subliniat că oricât de greu a fost anul ce a trecut, principalul nu este bunăstarea materială, ci legea spiritual-morală care trebuie să existe în fiecare din oameni.
„Principalele greutăţi nu se află în planul material, ci în cel spiritual. Dacă ura, catastrofele tehnogene şi naturale transformă lumea înconjurătoare în ruine, imoralitatea şi păcatul ne macină pe dinăuntru şi fac din noi invalizi spirituali. În primul rând, trebuie să luptăm împotriva acestui pericol şi de aceea este important să auzi întotdeauna glasul propriei conştiinţe care să ne avertizeze în faţa păcatului, să ştii să-ţi desfăşori activitatea în concordanţă cu învăţăturile Evangheliei”.