În cele ce urmează vă prezentăm un articol dedicat Sfântului Arhid. Ştefan, publicat în Ziarul Lumina, din data de 28 decembrie 2009, intitulat Primul mucenic încununat de Dumnezeu

Bărbat ales, cu nume bun, plin de Duh Sfânt şi de înţelepciune, aşa cum este numit în capitolul al şaselea din Faptele Sfinţilor Apostoli, Ştefan este primul dintre cei şapte diaconi ai Bisericii creştine, ales de sfatul celor doisprezece. Foarte scurtă vreme de la hirotonirea sa întru diacon, roadele slujirii lui erau adăpate de puterea deosebită a lui Dumnezeu prin care săvârşea nenumărate minuni pentru sporirea numărului celor care vor veni la dreapta credinţă. Întreaga misiune a Sfântului Ştefan a fost caracterizată de o coordonată principală: demonstrarea faptului că Mântuitorul Iisus Hristos este Mesia Cel prezis de prooroci, adică împlinirea promisiunilor divine vechi-testamentare.

Reacţiile compatrioţilor

Atitudinea prin care Sfântul Ştefan îşi va duce la îndeplinire scopul său, şi anume proclamarea publică şi solemnă a divinităţii Mântuitorului, atrage revolta învăţaţilor vremii, numiţi în Scriptură liberţi, cireneni, alexandrini, şi a altora, care, la fel ca în cazul Mântuitorului, pentru a-l aduce în faţa completului de judecată reprezentat de Sinedriu (Tribunalul evreiesc), pun ca primă culpă acuzaţia că Ştefan denigrează prin cuvinte de hulă legea lui Moise. Martorii mincinoşi, antrenaţi din umbră de cei a-mintiţi, fac însă ca Ştefan să expună în faţa Sinedriului toate argumentele credinţei sale. Înainte de a se apăra, toţi acuzatorii săi au parte de un lucru neobişnuit: faţa arhidiaconului strălucea asemenea unui înger, vestind fără cuvinte lumina adevăratei credinţe purtate în sufletul său.

Predica Sfântului Ştefan, sinteza mesianică a Vechiului Testament

Având posibilitatea de a-şi apăra dreapta credinţă, Sfântul Ştefan îşi începe cuvântarea printr-un aspru rechizitoriu asupra celor de faţă, străbătut de firul roşu al Întrupării Domnului, făgăduită încă de la greşeala primilor oameni şi amintită sistematic în istoria poporului evreiesc prin patriarhii Vechiului Testament, Avraam, Isaac, Iacov şi ceilalţi. Această cuvântare consistentă redată în Fapte, capitolul al şaptelea, versetele 2-53, reprezintă sinteza mesianică a Vechiului Testament, deoarece corelează principalele făgăduinţe ale venirii Mântuitorului pe pământ: credinţa lui Avraam în formarea unui popor ales, ascultarea exemplară demonstrată de Isaac, binecuvântarea primită de Iacov, precum şi proorocia lui Moise despre proorocul asemenea lui ce va fi ridicat de Dumnezeu din mijlocul lui.

Apogeul cuvântării

Ajungând la Moise, şi nu întâmplător, deoarece era acuzat că ar fi încălcat legea acestuia, arhidiaconul Ştefan, ca oarecând marele profet Ilie Tesviteanul, aprins de râvnă dumnezeiască şi înflăcărat de căldura Duhului Sfânt, demaschează ipocrizia şi răutatea celor de faţă cât şi a înaintaşilor lor, prin aceea că nu au fost în stare să recunoască indiciile oferite de profeţii ce pregăteau calea venirii Domnului: „Voi cei tari la cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururi vă împotriviţi Duhului Sfânt, precum şi părinţii voştri, aşa şi voi! Pe cine din prooroci n-au izgonit părinţii voştri? Şi au omorât pe cei ce mai înainte au vestit despre venirea lui Mesia Cel aşteptat“.

Mucenicia arhidiaconului, mărturie a credinţei adevărate

Fierbând de mânie, cei din Sinedriu erau jigniţi profund în orgoliul şi practicile strict formale practicate, caracteristice. Nefiind parcă de ajuns cuvintele ce le-au răscolit sufletele, Ştefan cuprins de puterea Duhului Sfânt, prin curajul mărturisirii sale, are parte de o teofanie, drept care, proclamă solemn vederea slavei lui Dumnezeu: „Iată văd cerurile deschise şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu“. Mesajul propovăduirii divinităţii Domnului Hristos prinde contur, însă rostirea acestor cuvinte va constitui condamnarea la moarte prin lapidare, moment aşteptat îndelung de cei de faţă. Scos afară din Sinedriu, târât şi bătut până în valea lui Iosafat, aflată între muntele Eleon şi Ierusalim, avalanşa de pietre provocată de mulţimea potrivnicilor prezenţi, printre care şi Saul, cel ce va deveni prin pronie cerească marele Apostol Pavel, nu îl împiedică însă pe Ştefan, aflat în faţa morţii, să rostească aceleaşi cuvinte ale Mântuitorului: „Doamne, primeşte duhul meu“ şi „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac“, cuvinte ce subliniază emblematic deplina nădejde în Mântuitorul Iisus Hristos, Cel pentru care şi-a jertfit viaţa.

Acest sfârşit pământesc al Sfântului Ştefan va rămâne un etalon în istoria creştinismului, arătând veridicitatea credinţei în Hristos. Gestul sacrificării propriei vieţi pentru credinţa în Dumnezeul Cel adevărat, Întrupat, Răstignit, Îngropat şi Înviat va aduce în Biserică un adevărat curent mucenicesc ce reliefează realitatea existenţei lui Dumnezeu în general şi a dumnezeirii lui Iisus Hristos, în special.

Sărbătorirea Sfântului Ştefan

Cinstirea Sfântului Ştefan a început de la scurtă vreme de la moartea sa. Moaştele sale au fost duse spre îngropare într-un sat de lângă Ierusalim ce se numea Cafargamala de către renumitul învăţător al legii evreieşti, Gamaliel, cel ce împreună cu fiul său Avelvie, întăriţi de curajul arhidiaconului Ştefan, va primi credinţa creştină. În secolul al V-lea, soţia împăratului Teodosie cel Mic, Evdochia, venind în pelerinaj la Locurile Sfinte, în Ierusalim, hotărăşte zidirea unei biserici, chiar acolo unde, la o vârstă de puţin peste 30 de ani, în urmă cu aproape patru secole, Ştefan devenise primul martir al creştinismului.

În fiecare an, în ziua de 27 decembrie, la scurtă vreme de la marele praznic al Naşterii Domnului, creştinii îşi amintesc de arhidiaconul Ştefan, al cărui nume înseamnă „încununat de Dumnezeu“. Nu întâmplător, pomenirea lui se leagă de sărbătoarea Crăciunului. Venirea lui Dumnezeu pe pământ cinstită la 25 decembrie, văzută ca un prilej de bucurie nespusă pentru toţi din lume, cere uneori asumarea condiţiei de creştin prin mărturisirea credinţei creştine până la suprema jertfă. Având temei slujirea concretă, vie şi nestăvilită a lui Dumnezeu, Ştefan a rămas în cinstirea Bisericii ocrotitorul diaconilor şi exemplul ferm de urmat al tuturor mărturisitorilor mucenici.

sursa: BOR

Un pahar de vin roşu robust a fost mult timp considerat ca un acompaniament perfect pentru brânză. Dar experții în gastronomie spun că vinul alb a fost servit, în mod eronat, timp de decenii, afirmă Rebecca Evans într-un articol în ziarul britanic Daily Mail.

Partenerul perfect pentru brânză, pretind aceștia, este de fapt vinul alb, care este mai moale și mult mai versatil decât cel roșu.

Este susţinut că vinurile roşii, care sunt, în general, mai puternic aromate decât cele albe, domină totul, chiar și cele mai puternic aromate  brânzeturi.

Stephen Williams, fondatorul companiei  ”Vinuri de colecţie”, a declarat: “Practic, niciodată nu ar trebui să fie servită nici un fel de brânză cremoasă cu vin roşu. E un mare “nu”.

† ANDREI

Din harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi
Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului,
Iubitului nostru cler, cinstitului cin monahal şi
dreptmăritorilor creştini care se închină Domnului Hristos Cel născut în ieslea Betleemului: binecuvântare sfântă şi urare de sărbători fericite!

„Am venit să ne închinăm Lui”

„Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut?  Căci am văzut în Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2, 2)

Iubiţi fraţi şi surori,

Din străfund de dalbe datini, în preajma sărbătorii Crăciunului, ne vin cele mai minunate cântări şi colinde pentru care a-L slăvi pe Mântuitorul care a binevoit „Să se nască, / Şi să crească, / Să ne mântuiască” (1). La slujba din ajunul Naşterii Domnului cântarea ne îndeamnă să facem un firesc gest de recunoştinţă dimpreună cu magii: „Pe magi I-ai îndreptat spre închinarea Ta; cu care împreună Te slăvim, Dătătorule de viaţă, Slavă Ţie!” (2).
Închinarea, ca adorare, este cinstirea cu credinţă ce se aduce numai lui Dumnezeu Cel în Treime proslăvit. Sfântul Ioan în Evanghelia sa pomeneşte de închinarea „în duh şi adevăr” (Ioan 4, 23), înţelegând acea stare smerită de interiorizare totală în faţa lui Dumnezeu.

În Dumnezeu Cel Întrupat trebuie să credem, să nădăjduim şi spre El să se îndrepte toată dragostea noastră.

Iubiţi credincioşi,

Atunci când Domnul Hristos a despicat istoria omenirii în două, născându-Şe în Betleemul Iudeii, magii de la Răsărit avea o singură dorinţă: să se închine Lui. S-au pregătit îndelung, au adunat daruri: aur, smirnă şi tămâie şi au pornit la drum. Drum lung, greu, plin de primejdii şi de renunţări.

Drumul li l-a arătat steaua Lui, steaua credinţei, care i-a condus fără greş până la Ierusalim. Acolo însă, în marea metropolă, s-au încurcat. Steaua s-a ascuns, iar ei au fost fermecaţi de splendorile trecătoare ale acestei lumi. N-au renunţat însă la idee. Chiar dacă steaua credinţei s-a întunecat, au apelat la sfatul cunoscătorilor, inclusiv la regele Irod şi la învăţaţii lui.

Demersul nu le-a fost fără folos, ci au primit răspunsul salvator la întrebarea capitală: „Unde este să se nască Hristos? … În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: «şi Tu Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel»” (Matei 2, 4-6).

Aflând răspunsul la întrebarea care-i frământa au pornit grabnic spre Betleem şi steaua Lui, steaua credinţei, s-a ivit din nou. Ea i-a condus până la Pruncul Mântuitor şi, când au ajuns, „căzând la pământ s-au închinat Lui” (Matei 2,11). Bucuria lor era de negrăit pentru că au realizat lucrul cel mai important pentru o făptură omenească: L-au găsit pe Dumnezeu şi I s-au închinat Lui.

Dreptmăritori creştini,

Postul Crăciunului sau întreaga noastră viaţă, dacă extindem intervalul, este o căutare a lui Hristos şi un drum înspre Hristos. Steaua credinţei ne conduce şi ne ajută să depăşim toate potrivniciile şi toate neajunsurile. S-ar putea ca uneori, covârşiţi fiind de această lume secularizată şi dominată de iubirea de plăcere şi de avere, steaua să se ascundă.

În asemenea împrejurări trebuie să-i întrebăm cu insistenţă pe cei ce ne pot răspunde: unde-L putem găsi pe Fiul lui Dumnezeu Cel născut în Betleemul Iudeii? Eu vă voi răspunde simplu: în biserică şi la Sfânta Liturghie.
Când preotul pregăteşte bucata de prescură, pe măsuţa de la proscomidiarul din altar şi o pune pe disc, zice: „Şi venind steaua a stat deasupra unde era Pruncul” (3).

În acest moment, proscomidiarul simbolizează peştera din Betleem, iar discul ieslea în care a fost culcat Domnul Hristos.

Mai târziu însă, după ce la Liturghie preotul va invoca Duhul Sfânt să prefacă prescura şi vinul în trupul şi sângele lui Hristos, pe Sfânta Masă se află Însuşi Pruncul Mântuitor, jertfit pentru a noastră mântuire. Noi, cei prezenţi, ne închinăm Lui şi ne rugăm cu pioşenie zicând: „Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră şi cerem şi ne rugăm şi cu umilinţă cădem înaintea Ta: învredniceşte-ne să ne împărtăşim cu cuget curat cu cereştile şi înfricoşătoarele Tale Taine”(4).

Acesta este momentul culminant al sărbătorii Crăciunului; după ce L-am găsit pe Pruncul dumnezeiesc şi ne-am închinat Lui, ne împărtăşim cu El.

Vasile Voiculescu are o poezie intitulată „Colind”, în care subliniază lucrarea miraculoasă pe care o face Sfânta Taină a Cuminecăturii în fiinţa noastră: „În coliba-ntunecată / Din carne şi os lucrată, / A intrat Hristos deodată. / Nu făclie ce se stinge, / Nu icoană ce se frânge, / Ci El Însuşi, trup şi sânge, / Preschimbat pentru făptură / Într-o scumpă picătură, / Dulcea Cuminecătură. / Coliba cum L-a primit / S-a făcut cer strălucit / Pe bolta de mărgărit / Iar în ea soare şi stele / Cu Arhangheli printre ele / În mijloc tron luminos / Şi pe el Domnul Hristos, / Care mult se bucura / Duhul Sfânt s-alătura / Şi acolo rămânea / Şi acum şi pururea.” (5)

Bineînţeles, şi pregătirea trebuie să fie pe măsură: „Şi noi, Doamne, ne-am sculat / Colibele-am măturat / Uşi, ferestre, toate-s noi, / Doamne, intră şi la noi”.

Din nefericire, pentru multă lume Crăciunul rămâne o sărbătoare folclorică, la care, în ambianţa colindelor, se desfată cu sarmale şi cârnaţi, aniversând naşterea lui Hristos în absenţa Lui.

Indiferentism religios se găseşte peste tot. Părintele Ştefan Anagnostopulos ne relatează că în Atena locuia domnul Costas. Intelectual pozitivist fiind, nu-l interesa viaţa religioasă. Însă, de dragul tradiţiilor, de Crăciun, s-a dus la rudele sale de la ţară. N-avea de gând să meargă la biserică. Totuşi, după ce toate rudele sale s-au dus la Liturghie, mai mult din curiozitate, s-a dus şi el. S-a aşezat într-un loc şi privea atent la altar. Şi ce-a văzut? „Când părintele a rostit «Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă…» şi a început să-i împărtăşească pe credincioşi, Domnul Costas deodată a sărit ca ars şi nu-i venea să-şi creadă ochilor ….! Părintele Gheorghe ţinea în mâini un Prunc, dezbrăcat până la brâu, învelit în partea de jos într-o hlamidă roşie … Din pieptul Pruncului ţâşnea sânge … Creştinii primeau picăturile de sânge şi, în continuare, se ştergeau cu acea hlamidă roşie! Peste puţin timp, lucrurile au devenit ca mai înainte … Domnul Costas a strigat: «Cred Doamne …, cred!»” (6).

Domnul Costas de Crăciun a devenit un om credincios şi s-a închinat lui Hristos. L-a găsit în biserică, acolo unde-L poate găsi oricine.

Iubiţi fraţi şi surori,

Aflăm din Evanghelia Crăciunului că magii după ce L-au aflat pe Domnul Hristos şi I s-au închinat „deschizând visteriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă” (Matei 2,11). Ei şi-au început drumul cu râvnă, l-au continuat cu perseverenţă şi l-au terminat cu dărnicie.

Darul, dacă e mic sau mare, poartă un mesaj. El exprimă dragostea şi preţuirea pe care o ai faţă de o fiinţă dragă. Este un gest de recunoştinţă. „Oamenii veacului, adică ai momentului, se simt bine – şi legitimi – în postura de fiinţe cunoscătoare. Credinciosul e cineva care vrea, în plus, să fie o fiinţă recunoscătoare” (7).

Precum magii, de-a lungul anilor, credincioşii I-au făcut Mântuitorului daruri. Pe lângă faptul că I-au dăruit inima, şi-au adus şi darul lor ctitorind biserici, aşezăminte caritabile şi instituţii de educaţie.

Nu putem trece cu vederea faptul că anul acesta, de Sfântul Nicolae s-au împlinit nouă decenii de când Eparhia noastră s-a reînfiinţat, avându-l în frunte pe vrednicul de pomenire episcop Nicolae Ivan. Acest om a lui Dumnezeu, ajutat de donatori mărinimoşi, a construit minunata noastră Catedrală şi multe alte obiective de interes spiritual. Nici noi nu suntem lipsiţi de posibilitatea de a fi darnici precum magi, fiecare după puterea noastră. Chiar dacă trecem printr-această perioadă de sărăcie, Dumnezeu aşteaptă să dăruim, după cuvântul Părintelui Nicolae Steinhardt „nu din prisosul nostru, ci din neavutul nostru, din ceea ce ne lipseşte”, căci „dăruind vei dobândi”. Pe plan naţional este în plină desfăşurare opera de construire a „Catedralei Mântuirii Neamului”, iar pe tărâm eparhial sunt o sumedenie de obiective pe care cu ajutorul lui Dumnezeu şi a oamenilor buni le vom ridica.

E spre finalizare Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, au demarat lucrările la Campusul Teologic „Nicolae Ivan”, în primăvară vom începe Aşezământul misionar-social „Sfântul Apostol Andrei”, Mânăstirea „Sfânta Elisabeta”, şi multe alte lucrări.

 Toate acestea cer din partea noastră dărnicia şi jertfelnicia magilor. Şi ca şi acelora dărnicia ne va fi răsplătită. Iar dărnicia şi mărinimia nu se referă doar la ctitorii, ci şi la ajutorarea semenilor noştri aflaţi în dificultate, pe care slujindu-i Îl slujim pe Hristos.

Acum, în preajma clipelor de bucurie şi de lumină, bunătatea sufletească, în mod normal, trebuie să crească. Nu în zadar zice colindul: „Acum te las, / Fii sănătos, / Şi vesel de Crăciun. / Dar nu uita, când eşti voios, / Creştine să fii bun!”

Închinându-ne în faţa ieslei din Betleem, în care se află Pruncul Mântuitor, vă îmbrăţişăm pe toţi cu drag, vă binecuvântăm şi dorim ca sărbătorile Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei să vă fie fericite.

† ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Note:
(1) Ioan Brie, 73 Colinde, Cluj-Napoca, 1980, p. 6.
(2) Mineiul pe Decembrie, Bucureşti, 2005, p. 430.
(3) Liturghier, Bucureşti, 1950, p. 90.
(4) Ibidem, p. 139.
(5) Vasile Voiculescu, Integrala operei poetice, Anastasia, Bucureşti, 1999, p. 576.
(6) Ştefan Anagnostopulos, Explicarea Dumnezeieştii Liturghii, Editura Bizantină, Bucureşti, 2005, p. 447.
(7) Andrei Pleşu, Despre frumuseţea uitată a vieţii, Humanitas, Bucureşti, 2011, p. 84.

sursa: mitropolia-clujului.ro

Sf. Nicolae este sărbătorit în 6 decembrie.

Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut în localitatea Patara din Asia Mica, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea. La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Sfântul, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, i-a dat ereticului Arie o palmă. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu joardă în semn de avertisment.

Tot tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului (Crăciun), înseamnă că sfântul “a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.

Sfântul Nicolae a ştiut, însă, că după mustrare se cere mângâiere. Astfel, a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi.

Sfântul ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică ce-i este dedicată, în Bari, în sudul Italiei.

În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpada care cade în luna decembrie; păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură; este iscoadă a diavolului; stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec; apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor; ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite.

“Minunile săvârşite de Sfântul Nicolae, precum învierea celor trei copii omorâţi de un hangiu sau salvarea de la naufragiu a unor corăbii, sunt binecunoscute. De aceea Sf. Nicolae a fost ales ca ocrotitor al copiilor, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor fără zestre, al victimelor sistemului judiciar etc. Dintre multele istorisiri care îl au ca erou, cea mai cunoscută este cea a fiicelor unui om bogat care îşi pierduse averea. Sfântul a venit într-o noapte şi le-a aruncat pe fereastră trei saci de aur, pe care să îi aibă drept zestre pentru a nu fi nevoite să se prostitueze”, a explicat, luni, pentru MEDIAFAX, părintele Bogdan Teleanu de la Patriarhia Română.

Istoria vieţii Sf. Nicolae vorbeşte şi despre o altă minune şi anume că a izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte, a adăugat părintele Bogdan.

Potrivit preotului, cea mai cunoscută dintre istorisirile legate de Sf. Nicolae este menţionată şi de Dante Alighieri în “Divina Comedie” – “Purgatoriul”.

Apoi, în 1809, Washington Irving (autorul “Povestirilor din caverna adormită”) a scris despre Sinterklaas în “O istorie a New York-ului”. Irving l-a descris pe Sinterklaas ca un omuleţ rotunjor într-un costum danez tipic, cu bufanţi pe genunchi şi o pălărie cu boruri mari, care călătorea pe spatele unui cal, în seara de Sfântul Nicolae.

Părintele Bogdan Teleanu a mai spus că, drept urmare a gestului de bunăvoinţă al Sfântul Nicolae manifestat faţă de fetele bogatului sărăcit, cadoul a fost cel care s-a impus drept emblemă a sărbătorilor de iarnă, în special a Sf. Nicolae şi a Naşterii Domnului. Copiii tuturor ţărilor creştine au fost învăţaţi că în noaptea de 5 spre 6 decembrie Sfântul Nicolae vine şi le încarcă galoşii, bocancii sau bradul cu dulciuri, jucării sau daruri din ce în ce mai costisitoare, dar unii găsesc şi câteo nuieluşă. În unele zone, copii îi lasă moşului apă şi morcovi pentru calul său.

În colindele româneşti, cântate în plină iarnă, vorbesc despre florile dalbe, flori de măr. Asta pentru că, bătrânii noştri cunoşteau şi ei că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa flori albe.

Dacă la Sfântul Andrei se punea la încolţit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru ca acestea să înflorească, dovada iertării greşelilor, după cum spun tradiţiile populare.

Sfântul Nicolae este unul dintre numele cele mai îndrăgite şi mai răspândite. El este format din cuvintele greceşti: nike – victorie, biruinţă şi laos – popor,”om ce face parte dintr-un popor victorios”.

În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Astfel, în Germania, Franţa şi Olanda, ziua de 6 decembrie este considerată o sărbătoare religioasă, când sunt oferite cadouri copiilor şi săracilor.

Multe ţări şi-au păstrat propriile obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Nicolae. Astfel, în unele culturi, Sfântul Nicolae călătoreşte cu un însoţitor care îl ajută. În Olanda, episcopul călătoreşte pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care află cum s-au purtat copiii olandezi în timpul anului. Cei cuminţi sunt răsplătiţi cu daruri, iar cei obraznici sunt luaţi de asistentul său, Black Peter.

În Germania, Sfântul Nicolae călătoreşte tot cu un însoţitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac în spate şi o nuia în mână. Copiii obraznici sunt pedepsiţi cu lovituri de nuia.

La creştinii din Ghana, moşul care aduce daruri vine din junglă, în timp ce în Hawai, el coboară din barcă. În Danemarca, cel care aduce daruri cară un sac în spinare şi este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranţa că aceasta va fi mâncată de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe aducătorul de daruri.

Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun că ele sunt aduse de îngeri.

sursa: mediafax.ro

Bartolomeu Anania, predici la duminicile Triodului

Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, în parteneriat cu Casa de discuri E-Media din Bucureşti a realizat primul album audio cu titlul „Mitropolitul Bartolomeu Anania, Predici la Duminicile Triodului”. Albumul, care conţine 4 cd-uri audio, cuprinde 10 predici pe care vredincul de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu le-a rostit în Catedrala din Cluj – a anunţat administratorul fundaţiei, pr. Bogdan Ivanov.

În cele 10 predici sînt tratate teme precum: Liniştea de a fi neliniştit în faţa lui Dumnezeu; Dorul de ducă şi ispita neantului; Adevăratul judecător al omului este omul însuşi; Istoria nefericirii umanităţii; Biruinţa frumuseţii lui Dumnezeu; Bucuria de a-ţi ferici aproapele; Crucea: semnul, simbolul şi puterea lui Dumnezeu; Credinţa şi virtualul devenit real; Măreţia Stăpînului care-şi slujeşte supuşii şi adevărata democraţie; Suferinţa biruitoare a lui Iisus.

Albumul – realizat într-o viziune grafică de excepţie, completată de elementele grafice ale artistului Silviu Oravitzan – este însoţit şi de o broşură ce conţine o meditaţie a mitropolitului Bartolomeu, cu titlul „Singurătatea şi neliniştea mîntuitoare”, ce tratează tema singurătăţii şi a însingurării, ca “remedii spirituale la zgomotul şi vidul spiritual al lumii de azi”, dar şi biobibliografia ierarhului clujean, ilustrată cu imagini din marile etape ale vieţii sale, multe dintre ele inedite – a mai precizat pr. Ivanov.

Aura Imbaruș

Aura Imbarus, sibianca la origine, a parasit România în anul 1997, cand Zeita Fortuna i-a zâmbit si a ajutat-o sa traga lozul cel norocos la Loteria Vizelor, ocazie cu care a poposit  pe  Pamântul Fagaduintei în cautarea El Dorado-ului!
In Romania a lucrat ca jurnalista pentru Radio Contact, Jurnalul National si Gallup Poll si are un PhD in Filologie cu distinctia „Cum Laude” in timp ce in USA, a absolvit UCLA si are o cariera in invatamant unde preda ca si profesor la liceu si la colegiu.
Motto-ul dupa care Aura Imbarus isi traieste viata este simplu si inspirational: „Vreau sa-mi traiesc viata la maxim si sa ajut si pe altii. Vreau sa ma bucur de fiecare clipa din viata mea si sa folosesc fiecare zi ca un nou potential si o noua oportunitate in viata mea”. Aura nu iese niciodata din casa fara zambetul ei sincer si molipsitor, pe care il afiseaza non-stop, un smile permanent care transmite o stare de optimism si iradiaza fericire. Dupa festivalul romanesc de la Sacramento, am avut placerea sa stau la o sueta prieteneasca cu Aura, in urma careia a rezultat acest interviu:

VV: Aura, spune-mi te rog de ce ai scris aceasta carte, care a fost motivatia si de ce ai ales acest titlu care este foarte „catchy” si capteaza atentia publicului cititor inca  de la titlul de pe coperta?

AI: In primul si in primul rand, cartea a fost  scrisa si dedicata mamei mele care a decedat in anul 2009, din cauza unui cancer la ficat. Titlul initial a fost „Transylvania Night”, deoarece m-am nascut in Transylvania, titlu caruia i s-a mai adaugat un cuvant de catre publisherul meu si asa s-a nascut „Out of the Transylvania Night”.
In carte sunt scrise experientele mele prin care am trecut in timpul regimului comunist , experiente care m-au depresat foarte mult si mi-au marcat existenta. Dupa ce am castigat loteria vizelor in 1997, am reusit sa evadez din acea „noapte” a Transilvaniei, care parea sa nu se mai termine…insa, acum dupa 14 ani de America, ma reintorc intotdeauna cu drag in Transilvania, si mai ales in Sibiu.

VV: Am citit ca ai fost nominalizata la premiile Pulitzer. Spune-mi te rog cate ceva despre premiile Pulitzer in general si despre nominalizarea cartii tale in special.

AI: Joseph Pulitzer  a fost de fapt un emigrant ungur, care a venit si s-a stabilit in Columbia, NY. Columbia University face aceste nominalizari, dupa care tot ei aleg castigatorii respectivi.
Initial premiile Pulitzer se acordau doar pentru jurnalisti, dar acum  s-au extins si in literatura si compozitii muzicale; eu am fost acceptata in cursa premiului Pulitzer, dar nu am fost selectata.

VV: A fi acceptata in cursa pentru aceasta prestigioasa distinctie, este in opinia mea o mare realizare.Cartea ta se gaseste pe rafturile celor mai prestigioase lanturi de librarii din USA, cum ar fi Borders si Barnes&Noble, dar si pe situl Amazon.com. Cei mai multi cititori sunt din randul americanilor sau din randul romanilor din America?

AI: Intr-adevar cartea se gaseste in Borders, Barnes&Noble si Amazon.com si cred ca  americanii au fost mai interesati de cartea mea, datorita faptului ca americanii stiu si sunt curiosi  de mitul Transilvania si Dracula, stiu de Nadia Comaneci, de Ilie Nastase, de Hagi ….apoi din gura in gura, zvonul despre cartea mea s-a transmis si romanilor din USA, mai ales datorita faptului ca personalitatea Nadiei Comneci a „endorsed” cartea mea.

VV:  Care este relatia ta cu Nadia Comaneci? Am vazut ca pe coperta este acel „endorsment” in care Nadia a scris:” Aura’s courage shows the degree to which we are all willing to live lives centered on freedom, hope, and an authentic sense of self. Truly a love story! —Nadia Comaneci, Olympic Champion and Co-Founder of the Nadia Comaneci Children’s Clinic in Bucharest „ ( Curajul Aurei  ne  prezinta gradul în care suntem cu totii dispusi sa ducem o viata bazata pe libertate, speranta, si un sentiment autentic de sine). Cum ai reusit sa o faci pe Nadia sa iti dea aceast „endorsment”, care este mai mult decat un vot de confidenta pentru cartea ta.

AI: In cartea mea sunt mai multe fragmente unde amintesc de numele Nadiei, de anul 1976 la Montreal, unde a obtinut un „perfect ten”. Nadia a fost idolul meu in copilarie si am incercat si eu sa merg la gimnastica, dar faptul ca eram prea inalta si putin cam in varsta pentru gimnastica, m-a facut sa renunt si sa ma orientez spre balet, dar Nadia a fost inspiratia mea.
Nadia tine legatura cu Cristian Topescu si eu o cunosc pe sotia sa, care lucreaza pentru TVR, la sectia germana. De asemenea Beatrice Ungar, care este cumnata lui Cristian Topescu,  este editor sef la un ziar local din Sibiu, mi-a dat si ea un „endorsment”. Am luat legatura cu managerul Nadiei, si l-am rugat daca poate sa-i prezinte cartea Nadiei, iar raspunsul Nadiei a fost foarte prompt si pozitiv si ca atare mi-a facut aceasta mare onoare ca numele ei sa fie pe coperta cartii mele impreuna cu cateva cuvinte frumoase.

VV: Cartea ta se pare ca are un succes destul de bun in USA…ai incercat sa o lansezi si in Romania?
Ce proiecte de viitor ai?

AI: In Romania, am avut o lansare in mediul german in Sibiu, prin bunavointa lui Beatrice Ungar, insa cartea nu a fost tradusa inca in limba romana, dar  sper ca pana la anul sa se publice si in limba materna.. Vis a vis de scris, mai am inca un contracat cu acelasi publisher care mi-a publicat „Out of the Transylvania Night” si pentru ca multa lume m-a rugat sa scriu  sau sa am seminare pe teme motivationale, de self-help si inspiration, m-am hotarat sa scriu si o carte in domeniul motivational, despre cum ai putea sa incepi de la zero o viata noua intr-o tara straina, dupa care sa te ridici si sa renasti precum pasarea Phoenix, din propria cenusa.

VV: Cum ti se par romanii din USA si ce crezi ca lipseste comunitatii romane – care in opinia mea exista, dar  lipseste cu desavarsire – sa fie mai unita?

AI: Sunt foarte multi romani in America si chiar astazi la festivalul romanilor din Sacramento am aflat ca ar fi peste un milion de romani in State; chiar in Sacramento este o comunitate destul de mare, dat fiind faptul ca sunt 18 biserici romanesti. In primul rand cred ca am putea fi mult mai uniti in sensul ca am putea sa ne sprijinim unii pe altii, cum fac de fapt armenii, italienii sau evreii; cred ca ar fi un pas inainte daca nu ne-am mai uita la capra vecinului si daca am putea sa ne uitam la partea pozitiva a lucrurilor si sa ne ajutam, sa ne tragem unii pe altii in businesurile pe care le-am putea face impreuna. Eu cred ca romanii sunt foarte bine dotati din punct de vedere artistic si daca ar avea si dorinta de a se ajuta mai mult unii pe altii, atunci cred ca am fi fost mult mai inaintati ca si cultura si ca popor decat suntem acum. Din pacate cred ca sunt foarte multe „bisericute”, si aici nu fac referire la cele religioase, ci la acele grupuri care sunt dispersate si separate, in loc sa fim un grup foarte unit; numai asa ne-am putea ajuta unii pe altii mult mai bine. Insa aceasta coeziune, aceasta unire trebuie sa vina din interior. Trebuie sa incetam sa mai credem ca vecinul nostru este „our enemy” sau competitorul nostru. Cred ca inca mai avem acea frica cu care am crescut in regimul comunist, cand tot timpul te  uitai peste umar si iti era frica ca cineva te toarna la Securitate si probabil ca acel comunism ne-a facut sa ne manifestam ca atare…probabil va trece mult timp pana cand romanii se vor deschide cu totul si vor dezvolta acel spirit de intrajutorare.

VV: Cu ce te ocupi in prezent si unde locuiesti  in California?

AI: Locuiesc de 14 ani in Los Angeles, dimineata predau filozofie, stiinte umaniste si literatura americana la un liceu , iar seara predau creative writing si composition la un colegiu. Incepand cu ora 10 pm, pana dupa miezul noptii, ma dedic scrisului.

VV:Draga Aura, multumesc mult, iti doresc multa bafta si sper sa ne revedem si cu ocazia altor manifestari romanesti organizate de comunitatea romaneasca din USA.

AI: Si tie iti urez mult succes cu cartea , ,,Romanas la San Francisco,” pe care stiu ca ai publicat-o si lansat-o in Romania, si de asemenea multa bafta si sa ne revedem cat mai curand!

O corespondenta de la Viorel Vintila, Sacramento, SUA

A doua zi, de la aceeaşi oră, tot la Centrul de Conferinţe „Providenţa“, părintele Zaharia va susţine o a doua conferinţă, intitulată „Chipuri de a trăi preoţia împărătească în viaţa noastră – în Liturghie, în monahism“, la care vor putea participa monahi şi monahii.

Pelerinajul părintelui Zaharia în Arhiepiscopia Iaşilor începe luni, 26 septembrie, şi se va încheia luni, 3 octombrie. În programul pelerinajului sunt prevăzute momente de închinare la mai multe mănăstiri din Arhiepiscopia Iaşilor, iar marţi, 27 septembrie, părintele Zaharia se va întâlni cu preoţii participanţi la conferinţele preoţeşti de la Durău.

Părintele Zaharia a fost ucenic apropiat al arhimandritului Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul, stareţul şi fondatorul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul“ de la Essex.

Originar din Cipru, părintele Zaharia a studiat chimia în Marea Britanie, unde a obţinut titlul de doctor în ştiinţe. Întâlnindu-l pe stareţul Sofronie şi, marcat de statura duhovnicească a acestuia, a ales devenirea întru monah în mănăstirea acestuia.

„Sfânt nu este cel care a atins o treaptă înaltă în domeniul moralei umane sau în viaţa de asceză, nici chiar în cea de rugăciune (fariseii, de asemenea, posteau şi se rugau îndelung), ci acela care poartă în sine pe Duhul Sfânt”. (Parintele Sofronie Saharov)

Sursa: Doxologia.ro

Primirea Preafericitului Daniel

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost primit sâmbătă, 17 septembrie, la Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei şi de Preasfinţitul Episcop-vicar Vasile Someşanul, dar şi de membri ai Permanenţei eparhiale. De aici, Preafericirea Sa s-a îndreptat spre Mănăstirea Mihai Vodă de lângă Turda, unde a fost întâmpinat de aproximativ 30 de preoţi din Turda, Câmpia Turzii şi împrejurimi, în frunte cu protopopul de Turda, pr. Daniel Crişan, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, stareţa mănăstirii, maica Andreea, precum şi de mulţime de credincioşi. La Mănăstirea Mihai Vodă s-a slujit un Te Deum, la finalul căruia Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a rostit cuvântul de întâmpinare, în care i-a adresat mulţumiri Preafericirii Sale pentru venirea în mijlocul turdenilor la acest moment important din viaţa lor religioasă.

Preafericitul Părinte Daniel a subliniat, în cuvântul său, importanţa colaborării care trebuie să existe între mănăstiri şi parohii: „Popasul din seara aceasta la mănăstire în vederea sfinţirii unei biserici noi la parohie arată şi legătura dintre mănăstire şi parohie în spiritualitatea românească. [...] Mănăstirea este tot timpul sprijinită de familiile creştine, pentru că în mănăstire vin tineri să devină monahi plecând din parohie şi, de asemenea, tinere, dacă mănăstirea este de maici, să devină surori şi apoi maici într-o mănăstire”.

La finalul cuvântului său, Preafericitul Părinte Daniel a făcut un apel către credincioşi să sprijine continuarea lucrărilor de construcţie a bisericii Mănăstirii Mihai Vodă, care în viitorul apropiat urmează să fie pictată.

Cu această ocazie, Preafericirea Sa a făcut câteva daruri obştii mănăstirii, o Sfântă Evanghelie şi câteva volume.

Slujba de târnosire a bisericii din Turda Băi

Mii de credincioşi au luat parte duminică dimineaţa la slujba de târnosire a bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Turda Băi, săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Întâistătătorul nostru a fost primit la poarta bisericii, în mod tradiţional, de un grup de copii îmbrăcaţi în straie populare ardeleneşti şi zeci de preoţi, fiind însoţit de Părintele Mitropolit Andrei şi de Preasfinţitul Vasile Someşanul, precum şi de mulţime de preoţi din Protopopiatul Turda.

Potrivit rânduielii, în cadrul slujbei, precedată de sfinţirea apei şi a obiectelor de cult, s-a făcut procesiunea cu sfintele moaşte în jurul bisericii, timp în care s-au cântat troparele prevăzute în tipic. După ce s-a făcut înconjurul de trei ori, sfintele moaşte au fost aşezate în stâlpul Sfintei Mese, turnându-se peste ele Sfântul şi Marele Mir. A fost citit apoi Hrisovul, care a fost aşezat, de asemenea, în piciorul Sfintei Mese. Tot pe Sfânta Masă s-au pus la cele patru colţuri chipurile celor patru Evanghelişti, fiind îmbrăcată ulterior în giulgiu. S-a aşezat Antimisul, Sfânta Evanghelie, după care s-a făcut ungerea pereţilor bisericii şi stropirea cu Agheasmă.

În încheierea slujbei, Preafericitul Părinte Daniel a făcut câteva referiri la importanţa fiecărui moment al acestei rânduieli, o slujbă unică în viaţa unei comunităţi parohiale: „Sfinţii mucenici sunt într-un mod deosebit preacinstiţi în această slujbă. De ce? Pentru că în ei s-a arătat în modul cel mai deplin iubirea jertfelnică a lui Hristos, care este mai tare decât teama de moarte. Moaştele sfinţilor mucenici din Sfânta Masă sunt aproape de crucea care străjuieşte Sfânta Masă, de jertfa Mântuitorului Iisus Hristos. Aceeaşi putere duhovnicească de a mărturisi credinţa în dumnezeirea Mântuitorului Hristos se află în toţi sfinţii mucenici, de aceea ei sunt daţi pildă de răbdare, de credincioşie pentru toţi credincioşii. Sfinţii mucenici sau martirii sunt cinstiţi în mod deosebit la slujba de sfinţire a bisericii, ca să ne îndemne şi pe noi să fim credincioşi nu numai în vremuri bune, în libertate, în prosperiate, ci şi în vremuri de încercare, de prigoană, de persecuţie, când creştinii sunt dispreţuiţi de lumea căzută. Deci, slujba de sfinţire este centrată pe credinţa puternică. Zidirea unei biserici înseamnă o jertfelnicie, o cruce grea, înseamnă griji multe, osteneală multă, înseamnă uneori să renunţi la ce este al tău pentru ca să ajuţi la construirea bisericii”.

Biserica este locul în care ne vindecăm

Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată astăzi la Turda pe o scenă special amenjată în faţa curţii bisericii, ordinea publică fiind asigurată de efective de jandarmi şi poliţişti, iar circulaţia rutieră în zonă fiind închisă.

În cuvântul adresat în cadrul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a desluşit înţelesul pericopei evanghelice de astăzi, la Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci. Redăm mai jos un fragment:

„Evanghelia de azi nu vorbeşte despre lemnul Sfintei Cruci, ci despre sensul Sfintei Cruci în viaţa noastră. Cine a purtat crucea suferinţei, acela a simţit că în cruce se află deja tainic ascunsă sămânţa învierii, lumina învierii. Oamenii care au suferit mult devin tari, luptători în viaţa aceasta. O mamă care a pierdut un fiu cunoaşte ce este crucea de mamă, dar fiindcă nu a trăit o viaţă egoistă ci s-a dăruit creşterii copiilor, este o mamă puternică. Locul în care noi învăţăm să ne lepădăm de noi înşine, de greşelile noastre, prin spovedanie, prin pocăinţă, de propiul egoism, este tocmai biserica. Biserica este locul în care ne vindecăm de multe păcate. Prin iertarea de păcate şi prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului noi ne înnoim viaţa”, a arătat Preafericitul Părinte Daniel în cuvântul de învăţătură.

Patriarhul Daniel, cetăţean de onoare al municipiului Turda

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost distins cu titlul de cetăţean de onoare al municipiului Turda, în semn de recunoaştere a personalităţii marcante în viaţa Bisericii noastre şi pentru contribuţia extrem de importantă pe care a adus-o de-a lungul anilor pe toate planurile în istoria României. Primăria Turda se arată astfel preocupată de viaţa comunităţii, iar distincţia acordată Patriarhului României  nu face decât să sublinieze acest lucru. Primarul Tudor Ştefănie i-a înmânat Preafericirii Sale şi o icoană din argint, iar din partea parohiei, preotul paroh Aurel Mişca i-a dăruit Preafericirii Sale o icoană cu chipul Sfântului Prooroc Daniil. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a primit, din partea parohiei, o icoană cu Sfântul Apostol Andrei, iar Preasfinţitului Episcop-vicar Vasile Someşanul i s-a înmânat o icoană cu Sfântul Vasile cel Mare.

La rândul său, Preafericitul Părinte Daniel a acordat distincţii celor care au contribuit la  ridicarea bisericii din Turda Băi. Pentru efortul depus în acest proces şi pentru coordonarea vieţii acestei parohii, preotul paroh Aurel Mişca a primit Crucea Patriarhală, alte distincţii fiindu-le acordate primarului oraşului Turda, Tudor Ştefănie, familiei Arion (Diploma de onoare Sfântul Apostol Andrei), familiei Nicoară (Diploma de onoare Sfântul Apostol Andrei), precum şi membrilor Consiliului şi Comitetului Parohial.

Cu ocazia sfinţirii acestui nou locaş de rugăciune, Preafericitul Patriarh Daniel a dăruit o cruce de binecuvântare, confecţionată în atelierele Patriarhiei Române, şi Sfânta Evanghelie în Limba Română, împodobită pentru prima dată şi cu icoane duminicale. A făcut, de asemenea, un dar deosebit, după cum afirma întâistătătorul nostru, o cădelniţă din argint masiv, făcută după un model de la Sfântul Munte Athos şi lucrată manual, ca simbol al rugăciunii. În plus, pentru biblioteca parohiei, Printele Patriarh a dăruit mai multe cărţi de spiritualitate, iar credincioşilor participanţi câte o iconiţă cu Pogorârea Duhului Sfânt, hramul bisericii, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Mulţumindu-i Preafericirii Sale, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a făcut o scurtă trecere în revistă a momentelor importante din viaţa istorică şi spirituală a municipiul Turda: „Ne bucurăm că în această toamnă blândă aţi venit să sfinţiţi biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. Ne bucurăm şi realizăm că e un privilegiu rar, de aceea spunem, împreună cu Proorocul David: „Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului”. Turda este o localitate veche, cu o strălucire creştină. În Evul Mediu s-au ţinut la Turda 127 de Diete ale Transilvaniei. Cu rezonanţă tristă rămâne faptul că pe câmpul Turzii a fost asasinat mişeleşte unul dintre cei mai mari bărbaţi ai neamului nostru: Mihai Viteazul. În ce priveşte istoria bisericii neamului, nu putem trece cu vederea că aici, la bisericuţa Dintre Români, s-au adunat în 1819 protopopii ortodocşi din Transilvania şi l-au ales episcop pe Vasile Moga. Tot aici l-au ales vladică pe marele Andrei Şaguna, care anul acesta a fost canonizat de Sfântul Sinod”.

La sfintele slujbe de astăzi au luat parte şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, judeţene şi centrale, între care îi amintim pe preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, deputatul Horia Uioreanu, primarul municipiului Turda, Tudor Ştefănie, consilieri locali şi judeţeni.

Nevoia unei noi biserici

Parohie străveche, numită anterior Dintre Români, Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” a fost întemeiată în forma în care se găseşte astăzi în anul 1999, când, pe data de 29 octombrie, a fost sfinţită piatra de temelie a bisericii, în timpul arhipăstoririi vrednicului de pomenire Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu. Construcţia întregii biserici s-a realizat între anii 2000-2011, pe un teren donat de familia Beian din Turda. Proiectul îmbină mai multe elemente de arhitectură brâncovenească, moldovenească cu cele specifice artei transilvane, fiind realizat de arhitectul Gherasim Mişca din Timişoara.

Credincioşii au fost cei mai importanţi susţinători ai construcţiei, ei implicându-se cu generozitate şi jertfelnicie, alături de Ministerul Culturii şi Cultelor, Consiliul Judeţean Cluj, Consiliul Local al municipiului Turda.

Pictura, în tehnica frescă, a fost executată de pictorul Petru Teglaş şi echipa sa, iar iconostasul, ca întreg mobilierul din biserică, a fost sculptat de meşterul Mircea Marian din Turda şi a fost împodobit cu icoane realizate de pictorul Petru Teglaş.

Sursa:  Radio Renaşterea

Pelerinajul sfintelor moaşte la Cluj face parte dintr-un circuit mai amplu, care se desfăşoară în perioada 6-19 septembrie. Sfintele moaşte vor fi aduse de o delegaţie din Schitul Prodromu, din care vor face parte pr. ierom. Daniel, pr. ierom. Serapion şi pr. ierod. Iustinian. Aceste moaşte sunt aduse pentru prima dată în România şi vor ajunge în această seară la Mediaş, slujba oficială de primire fiind oficiată mâine, 6 septembrie în Catedrala Ortodoxă din Mediaş.

„Aici vor rămâne până pe 7 septembrie, la ora 17.30, perioadă în care vom încerca să înălţăm rugăciuni, vom încerca să acordăm toată atenţia şi cinstea cuvenită pentru venirea sfintelor moaşte în spaţiul nostru de existenţă, pentru că este o mare onoare să avem astfel de musafiri, prieteni ai lui Hristos”, a declarat protopopul de Mediaş, pr. Ovidiu Găban.

Miercuri, 7 septembrie, moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei, ale Sfântului Arhidiacon Ştefan şi ale Sfintei Muceniţe Varvara vor fi duse la Bazna, pe 8 septembrie vor ajunge la Sibiu, iar între 12-15 septembrie la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. În perioada 16-18 septembrie, sfintele oseminte vor fi aşezate spre închinare la Braşov, urmând ca luni, 19 septembrie să se întoarcă spre Tesalonic.

Sursa: Radio Renaşterea

Slujba Parastasului va fi precedată de Slujba Sfintei Liturghii începând cu ora 09:30 la Mănăstirea Sfânta Maria-Techirghiol, după cum a declarat pentru Radio TRINITAS, Părintele Arhimandrit Cleopa Nistor, administratorul Aşezământului Medical Sfântul Pantelimon din Techirghiol: „La Parastasul care se va oficia mâine sunt aşteptaţi cei care l-au cunoscut, precum şi ierarhi, preoţi care veneau la Părinte în cursul vieţii. Dimineaţă, la ora 08:30 se vor oficia Slujba Acatistului şi Ceasurile, iar la ora 09:30 Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa credincioşilor care vor participa la această Sfântă Liturghie şi vor rămâne până la sfârşitul acesteia. După săvârşirea Sfintei Liturghii, în jurul orelor 11:30-12:00, va începe Parastasul pentru Părintele Arsenie Papacioc”.

Părintele Arsenie Papacioc a trecut la Domnul în data de 19 iulie 2011, la vârstă de 97 de ani, şi a fost înmormântat pe 21 iulie 2011 la Mănăstirea Sfânta Maria-Techirghiol.

Sursa : Patriarhia Română